Pornind de la constatarea că unii copii cu coeficient ridicat de inteligenţă nu au rezultate bune la şcoală, fiind consideraţi „deştepţi” numai cei care au punctaje mari la testele de inteligenţă, s-a emis teoria inteligenţelor multiple. Studiind modul în care oamenii rezolvă problemele, Howard Gardner, profesor la Universitatea Harvard şi autorul aceste teorii, propune o nouă viziune asupra inteligenţei: există 8 tipuri de inteligenţă (ultima adăugată în 1991) – logico matematică, spaţială, lingvistică, muzicală, corporal chinestezică, interpersonală, intrapersonală şi naturalistă. Fiecare persoană posedă cele opt tipuri de inteligenţă într-o combinaţie unică: unii oameni au un grad înalt de dezvoltare a tuturor inteligenţelor, foarte puţini prezintă un nivel scăzut de dezvoltare a lor, iar cei mai mulţi se găsesc undeva la mijloc, cu un număr mic de inteligenţe foarte dezvoltate, cele mai multe dezvoltate mediu şi una sau două inteligenţe slab dezvoltate.

Ca părinte, trebuie să ştii că fiecare copil posedă un set de abilităţi, talente, deprinderi mentale, pe care Gardner le numeşte inteligenţe. Este foarte important să încurajăm copilul să-şi formeze propria individualitate, definită de combinaţia unică a inteligenţelor multiple. Oricine are capacitatea să-şi dezvolte toate cele opt inteligenţe la un nivel rezonabil de performanţă dacă primeşte încurajare, sprijin şi instruire adecvată.

La Centrul Educaţional Peter Pan, instruirea se face diferenţiat, pentru a se obţine rezultate maxime din partea fiecărui copil. Instruirea diferenţiată se bazează pe o reală cunoaştere a potenţialului copiilor, pe o abordare corespunzătoare a metodelor de învăţare şi pe faptul că fiecare are capacităţi cognitive şi stiluri proprii de învăţare. Cunoscând „Teoria inteligenţelor multiple” creăm diverse modele de învăţare activă. În aplicarea acestora se urmăreşte valorificarea maximă a potenţialului fiecărui copil prin expunera sa la situaţii variate care să-i dea ocazia de a se manifesta intens motivat în domeniul în care capacităţile sale sunt mai evidente. Pornind de la punctele „tari” şi cele „slabe” ale copiilor, stabilim strategiile didactice de diferenţiere şi individualizare. Evaluarea este pe mai multe căi, continuă şi diagnostică pentru a înţelege cum să facem predarea mai pe măsura nevoilor copiilor. Excelenţa este definită în termeni de creştere individuală faţă de momentul de început (calificativele înregistrează progresul copilului).

Scopul nostru este să-i „traducem pe limba lui” cunoştinţele noastre, astfel încât el să înveţe ceva. Pentru aceasta folosim exemplificarea şi personificarea – copiii au o imaginaţie vie, care îi ajută foarte mult – şi apelăm la experienţele lui anterioare. Niciodată nu explicăm un lucru nou printr-un alt lucru nou, nu are sens (exact ca şi la construcţia unui zid, aşezăm, cu răbdare, o cărămidă peste alta). Copiii apreciază receptivitatea noastră la sugestiile lor, aşa că ne vin în ajutor cu câte o idee. Cu atenţie şi răbdare, apelând foarte des la imaginaţie, încercăm să facem faţă asaltului de întrebări ţinând cont că gândirea preşcolarului încă nu este structurată şi logică (logica se formează asemenea unui muşchi, prin antrenament şi exerciţiu susţinut), iar imaginaţia lui o depăşeşte cu mult pe a noastră.

Experţii sugerează că observarea este cel mai bun mod de a descoperi care dintre „inteligenţele” enumerate mai sus predomină în stilul de învaţare al copilului tău. „Urmăreşte ceea ce îi place să facă cel mai mult”, explică Howard Gardner. „Ca orice fiinţă, facem lucruri cu care simţim că avem succes.” Dacă micuţului îi place să construiască cu ajutorul cuburilor dar nu-şi arată interesul faţă de cărţi, Howard Gardner spune ca ar putea fi o orientare logico-matematică şi spaţială în stilul său de învăţare. Un copil căruia îi place să aibă grijă de animale sau este interesat de grădinărit ar putea avea o orientare naturalistă. „La unii copii, orientarea poate fi foarte pronunţată, pe când la alţii nu”, spune Howard Gardner. Anne Rambo, de la Universitatea Nova Southeastern din Florida şi autoarea romanului “I Know My Child Can Do Better” (Copilul meu poate mai mult), spune că joaca este cel mai bun prilej pentru această observare.

Chiar dacă pare greu de crezut sau de pus în practică, copilul are voie să facă orice atâta timp cât nu îşi face rău lui sau celorlalţi şi nu distruge lucrurile. Nu uitaţi că întotdeauna exemplul personal este mai convingător decât toate cuvintele!

„România” provine de la „român”, cuvânt derivat din latinescul romanus şi este o țară situată în sud-estul Europei Centrale, pe cursul inferior al Dunării și la țărmul nord-vestic al Mării Negre. Pe teritoriul ei este situată aproape toată suprafața Deltei Dunării și partea sudică și centrală a Munților Carpați. Natura a fost foarte generoasă cu România, ţara a cărui relief nu este doar variat dar şi armonios distribuit. Relieful este aranjat în trei mari etaje, bine diferenţiate: cel mai înalt reprezentat de Munţii Carpaţi, cel de mijloc de Subcarpaţi, dealuri şi podisuri, iar cel mai jos reprezentat de câmpii, de văile râurilor şi Delta Dunării. Principala caracteristică a reliefului românesc este dispunerea sa în formă de amfiteatru.

De-a lungul istoriei, diferite porțiuni ale teritoriului de astăzi al României au fost în componența sau sub administrația Daciei, Imperiului Roman, Imperiului Otoman, Imperiului Rus sau a celui Austro-Ungar. România a devenit stat suveran în 1859 prin unirea dintre Moldova și Țara Românească condusă de Alexandru Ioan Cuza și a fost recunoscută ca țară independentă 19 ani mai târziu. În 1918, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu România formând România Mare sau România interbelică, care a avut extinderea teritorială maximă din istoria României.

După recensământul din 2002, România are o populație de 21.680.974 locuitori. România este o republică semi-prezidențială. Este a noua țară după suprafața teritoriului (238 391 km²) și a șaptea după numărul populației (peste 22 milioane locuitori) dintre statele membre ale Uniunii Europene. Capitala țării, București, este și cel mai mare oraș al ei și al șaselea oraș din UE după populație (1,9 milioane locuitori). În 2007, orașul Sibiu a fost ales Capitală Europeană a Culturii.

Granitele României de astazi includ o mare parte din teritoriul statului antic Dacia. Statul modern român a fost creat prin unirea principatelor Moldova şi Muntenia (sau Ţării Rumânesti), în anul 1859, odata cu alegerea concomitentă ca domnitor în ambele state a lui Alexandru Ioan Cuza. Unirea Transilvaniei cu România de la 1 decembrie 1918 reprezintă evenimentul principal al istoriei României şi totodată realizarea unui deziderat al locuitorilor graniţelor vechii Dacii.

Mai multe imagini care ilustrează cum am întâmpinat Ziua României găsiți în galeria foto.

Responsabilizarea este esențială pentru consolidarea încrederii în forțele proprii. Încrederea în sine reprezintă atuul unei persoane puternice, independente, optimiste, orientată către succes. Dar când altcineva hotărăşte mereu pentru noi, nu putem învăţa să luăm decizii, nu căpătăm încredere în noi, nu ne mai asumăm responsabilități. De aceea, nu e niciodată prea devreme ca cel mic să-şi exerseze cunoştinţele, priceperile şi abilităţile dobândite, să accepte provocările, să se obişnuiască treptat să ia decizii şi să-şi rezolve singur problemele (solicitând sfat şi ajutor când e necesar). Pentru aceasta însă, el are nevoie de libertate, iar libertatea nu i se poate acorda fără încredere.

Când îi interzicem copilului să facă ceva este pentru că nu avem încredere că s-ar putea descurca singur, fără să-şi facă rău, fără să strice. El interpretează aceasta ca pe o descurajare și se întreabă ”la ce bun să mai înveţe ceva, dacă tot nu poate pune în practică?”. Chiar dacă este un lucru neînsemnat pentru noi, pe copil poate să-l demotiveze să mai exploreze și chiar să învețe. Un adult (părinte sau educator) care nu acordă încredere şi libertate copilului său este ca un antrenor care, deşi şi-a pregătit sportivul să devină campion, nu-l lasă să meargă la nicio competiţie de frică să nu eşueze sau să nu se accidenteze.

Încă de mic, copilul trebuie “antrenat” să ia decizii astfel încât, pe măsură ce creşte, să se poată descurca singur din ce în ce mai bine. Ca orice antrenament, şi acesta trebuie făcut gradat. A da copilului sarcini exacte și pe măsura puterilor și vârstei lui este nu numai un bun exercițiu de însușire a responsabilităților, ci și de formare a personalității și mentalității. Una dintre greşelile cele mai frecvente ale părinţilor este să nu-şi responsabilizeze copilul, dându-i sarcini şi îndatoriri domestice. Astfel copilul devine leneş, dezordonat și răsfăţat.

La Centrul Educaţional Peter Pan le dăm copiilor sarcini, libertatea de a acţiona pentru rezolvarea lor, dar mai ales încrederea că le vor îndeplini cu succes. Micile îndatoriri le satisfac copiilor nevoia de identitate şi îi ajută să capete deprinderi, abilităţi şi cunoştinţe utile, să preia responsabilităţi, și să înveţe să ia decizii. Credem în ei și în puterea lor de a reuși ajutându-i astfel să capete încredere în forțele proprii. “People have a way of becoming what you encourage them to be, not what you nag them to be.” Copiii răspund pozitiv la încrederea şi libertatea de acţiune pe care le primesc din partea adulților, străduindu-se să nu-i dezamă-gească. De multe ori, nereuşita personală îi supără mai puţin decât că şi-au dezamăgit părinții/profesorii/prietenii etc.

Un copil care știe că părintele are încredere în el acţionează cu mult mai multă siguranţă şi responsabilitate decât cel care nu ştie. Acesta din urmă se va simţi mai confortabil să evite o responsabilitate decât să şi-o asume (“nu pot”, “nu ştiu”, “sunt mic”, “n-am mai făcut” etc.). Copilului mic îi place mai mult să te ajute la treaba în casă, așadar ia-l cu tine, nu-l planta în faţa televizorului sau a calculatorului. Vă ţineţi companie unul altuia și îl rogi să te ajute cu ce poate (să pui sau să scoți rufele de la spălat, să spele legumele sau fructele, să așeze masa etc.). Va fi fericit să o facă şi mai ales să te aibă numai pentru el.

Cum devin copiii responsabili? Doar cu suportul părinților și educatorilor. Copiii reușesc să devină persoane responsabile dacă li se oferă ocazia. Adulţii trebuie să-i investească cu încredere, să le acorde libertatea de a lua decizii, de a demonstra că pot face anumite lucruri și de a învăța din propriile greseli.

Copiii au fost fascinaţi de ceea ce au întâlnit: ne aşteptau pompierii echipați corespunzător și multe maşini, poate cele mai mari văzute de ei până acum. Am primit explicații detaliate, ni s-a prezentat tehnica de luptă din dotare: ce face fiecare camion, cu ce este utilat, ce rol au anexele lor, dar mai ales am avut ocazia să “explorăm” autospecialele unităţii.

Ne-am simţit bine când am participat la diferite jocuri şi concursuri organizate de gazdele noastre, printre care “Apă, avioane şi foc” vedeți și în imaginea alăturată. Cel mai distractiv moment însă a fost acela în care am probat uniforma de pompier care era cu câteva numere mai mare decât noi. Să nu uităm că am avut şi casca aferentă costumului. Cu toate acestea, punctul culminant al vizitei, a fost când am primit ciocolată, în formă de maşină de pompieri! Yummy!!!

Vizita la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost doar prima în cadrul parteneriatului educaţional „Informează-te pentru a-ţi salva viaţa” prin care urmărim educarea copiilor în scopul formării unor valori şi deprinderi practice de comportament în situaţii de urgenţă. Asadar, acest prim pas doar a stârnit interesului copiilor pentru acţiunile pline de curaj ale pompierilor. Câţi dintre noi nu ne-am dorit să devenim pompieri când vom fi mari?!

Vedeți mai jos cum a fost imortalizat evenimentul în presa locală: Adevărul Magazin Sălăjean ZTV Dacă doriți să vedeți pe larg cum am imortalizat noi vizita la pompieri vă invităm să accesați galeria foto.

Atunci când un copil încetează să coopereze, acesta e un semnal demn de luat în serios de adulții care dețin responsabilitatea relației la momentul respectiv. Faptul că un copil încetează să coopereze nu înseamnă că nu vrea să coopereze! Face acest lucru fie că a supracooperat până atunci (altfel spus capacitatea și voința sa de cooperare au fost suprasolicitate, neadecvate vârstei sau situației.), fie că integritatea sa a fost afectată (fizic, verbal, nonverbal etc). Nu e deloc indicat să ne preocupăm să manipulam și să convingem copilul să coopereze atunci când refuză asta în mod repetat, mai constructiv e să găsim cauzele lipsei de motivație pentru cooperare și în cel mai bun caz să le vindecăm. Aceasta poate avea loc doar prin calea dialogului.

Din perspectiva educațională, învăţarea prin cooperare este o strategie de instruire structurată, în care grupuri mici de copii lucrează împreună pentru a atinge un obiectiv comun. Majoritatea cercetătorilor susţin că nivelul de performanță atins de grup îl depăşeşte pe acela al celui mai inteligent dintre indivizi. Deci învăţarea prin cooperare la nivel copil-copil este mai eficientă decât învăţarea individuală și îi ajută pe copii să fie mai prietenoşi, mai sociabili, mai comunicativi şi mai toleranţi faţă de ceilalţi. În plus, toţi pot oferi alternative valoroase de soluţionare a problemei dacă sunt încurajați.

Fiind una dintre valorile noastre, la Centrul Educaţional Peter Pan urmărim în mod activ cooperarea atât între copii cât și între adulți și copii. Recent, la pregătirea decorațiunilor de Halloween, am organizat grupuri mici de copii astfel încât aceştia să interacționeze unii cu alții, urmând ca fiecare membru al grupului să-şi îmbunătăţească performanţele proprii şi să contribuie la creşterea performanţelor celorlalţi. La realizarea posterului, ne-am axat pe învăţarea prin cooperare când copiii lucrează împreună, pentru a rezolva aceeaşi problemă, pentru a explora o temă nouă sau a creea idei noi.

Dacă ne referim la relația părinte-copil, cooperare înseamnă să munciți împreună, să faceți lucruri împreună, nu înseamna copiii să facă ce le spun adulții să facă. Copilul trebuie să înțeleagă în ce constă cooperarea și trebuie să învețe să te asculte. Abordează situațiile dificile ca pe o provocare: mersul la magazin, mesele, culcarea, sau orice altă situație pe care copilul nu o agreează poate deveni o provocare. De asemenea ca să înveți copilul să coopereze și în final să te asculte, trebuie să îi câștigi respectul. Așadar fii ferm/fermă și ține-te de cuvânt. Copilul are nevoie să îi descrii situația, simplu și clar. El abia acum își structurează gândirea și face conexiunile logice. Ceea ce ție ți se pare ”de la sine înțeles”, pentru el poate să nu fie. Chiar dacă este mic, este indicat să procedezi tot în acest mod. Cel mic înțelege că tu îi acorzi atenție și îți pasă, nu îl tratezi inferior, nu îi dai ordine. Dă-i posibilitatea să aleagă: tu îi oferi și, în același timp, îi delimitezi opțiunile (două sau mai multe dacă te ajută imaginația), care să îl satisfacă pe cel mic. Alegerea depinde de el, așadar nu îl forțezi să facă ceva ce nu dorește, doar că orice va alege, va conduce în direcția pe care tu o urmărești.

Creează reguli și adaptează-le la vârsta copilului. Nu trebuie să fie nici prea multe reguli, însă nici să lipsească cu desăvârșire sau să se încalce frecvent. Explică-i copilului pentru ce sunt regulile, de ce este bine să le respecte, spune-i că toți respectăm niște reguli și demonstrează-i că și tu te supui anumitor reguli. De asemenea ține cont că trebuie să respecți și tu anumite reguli dacă îi ceri acest lucru copilului tău. Altfel, în momentul în care copilul vede că doar el este cel care respectă anumite reguli, iar adulții nu, i se va părea incorect, se va simți nedreptățit și nu se va mai supune lor.

Învață-l pe copilul tău să coopereze! O modalitate eficientă de a-l învăța este să fim noi înșine cooperanți. Aceasta le va arăta copiilor ce înseamnă cooperarea. Nu spune nimeni că e modul cel mai simplu de relaționare și cel mai practic însă pe termen lung merită toată osteneala și creativitatea!

Simţul respectului de sine şi încrederea în propria persoană sunt cele care ne ajută să vedem lucrurile corect, să nu acceptăm situații inacceptabile, să reacționăm demn în situații care cer demnitate. Din această perspectivă Respect înseamnă să conștientizez că sunt unic și apreciat, că sunt iubit și sunt capabil să fac tot ce îmi propun. Propria persoană este sursa entuziasmului și a reușitei, dar în aceeași măsură și a insucceselor sau a nereușitei. De aceea “respectă-te pe tine ca să te respecte şi ceilalţi” pentru că Respect înseamnă să mă simt bine cu mine însumi.

Din perspectiva bunelor maniere, Respectul, alături de Consideraţie și Sinceritate, constituie cele trei principii care stau la baza tuturor manierelor. Pregătit încă de mic în acest sens, copilul va deveni o persoană adultă manierată, iar gesturile de politeţe şi respect vor constitui un reflex, vor veni ca ceva firesc în comportamentul cotidian. Din această perspectivă Respect înseamnă să-i asculți pe ceilalți și să-i tratezi cum ai vrea să fi tratat și tu la rândul tău.

Atitudinea și felul în care folosim cuvintele au efect asupra oricărui gen de relaţie pe care o avem. De aceea, la Centrul Educaţional Peter Pan îi tratăm pe copii cu respectul pe care și noi îl așteptăm de la ei. Când trebuie criticat, o facem cu tact și ne axăm asupra faptei, nu a copilului. Nu criticăm niciodată copilul, ci fapta și atitudinea lui. Important e să conștientizeze unde a greșit și să nu repete greșeala. Nimic nu zdrobeşte în copil mai repede şi mai uşor sentimentul valorii personale decât amintirea permanentă a greşelilor, nereuşitelor şi defectelor sale. Ca și tine, nici noi nu vrem ca peste ani, se se lase călcat în picioare de toată lumea pentru că nu are curajul să se afirme prin nimic, fiind nevoit să accepte situaţii umilitoare.

De multe ori, copiii nu ştiu cum altfel să îşi apere demnitatea rănită decât jignind la rândul lor sau printr-o atitudine sfidătoare (îţi mai aduci aminte “mantra” nu mă doare, nu mă doare, c-am mâncat pâine cu sare?). Și pentru că sunt foarte sensibili la critică şi umilinţă, chiar dacă nu o arată, evităm să folosim invective la adresa lor (răule, împiedicatule, animalule etc.) sau porecle (lunganule, graso, ştirbo, năsosule etc.) În plus, nu le permitem nici copiilor să le folosească deoarece Respect înseamnă că și ceilalți sunt la fel de valoroși ca și mine.

Ţine minte că scopul tău nu este să-ţi umileşti copilul, ci să-l educi, nu să-i răneşti sentimentele, ci să-l disciplinezi. Dacă vrei să-i dai o lecţie, dacă vrei ca el să înveţe din greşeala lui, nu-i răni sentimentele – cuvintele tale, în loc să aibă efect la nivel cognitiv, acţionează la nivel afectiv. În loc să tragă învăţămintele de rigoare, copilul crede că nu-l mai iubeşti, că nu-ţi mai place de el, că nu e bun de nimic – asta e tot ce rămâne, aşa că să nu te miri când lucrurile se repetă.

Vrei respect de la copilul tău, arată-i mai întâi ce este respectul, ca să înveţe de la tine! Aceasta deoarece ”copiii nu au fost niciodata prea buni în a-i asculta pe adulți, dar n-au înregistrat nici un eșec în a-i imita”.

Din punct de vedere geografic, forma teritoriului este aproape triunghiulară, având mai mult de 3000 km de la extremitatea nord-vestică la cea sud-estică. Peninsula Baja California, cu o lungime de 1250 km, este situată în vestul ţării şi formează Golful Californiei. În estul ţării e situat Golful Mexicului, format de cealaltă peninsulă mexicană, Yucatán.

Deşi Mexicul este frecvent asociat cu teren deşertos, părţile de sud ale ţării au o climă tropicală, fiind situate sub Tropicul Racului. Râurile principale sunt Rio Grande, în extremitatea nordică şi Usumacinta în sud, plus Grijalva, Balsas, Pánuco şi Yaqui în interior. Se mai poate aminti aici vulcanul activ Popocatepetl.

Republica federală Mexic este împărţită în 31 de state (estados) şi un district federal. Fiecare stat are constituţia şi legislativul propriu. Districtul federal conţine capitala Mexicului, Ciudad de Mexico, şi are statut special, cu puteri reduse în comparaţie cu cele 31 de state. Cel mai mare oraş capitala, Ciudad de Mexico, care are peste 19 milioane de locuitori şi este printre cele mai mari aglomeraţii urbane din lume. Alte oraşe cu peste un milion de locuitori sunt Guadalajara, Monterrey, Toluca, Puebla, Tijuana, Ciudad Juárez, León şi Torreón. Mexicul are a XIV-a cea mai mare economie din lume, cu un PIB de peste 1000 de miliarde de dolari SUA. Este clasificată ca şi economie cu venit mediu-ridicat, având al patrulea cel mai mare PIB pe cap de locuitor din America Latină.

Deşi economia mexicană s-a modernizat semnificativ în ultimul deceniu, încă mai există diverse probleme structurale. Problemele ţării includ salarii mici, o distribuţie neuniformă a veniturilor (20% din populaţie câştigă 55% din venitul naţional) şi oportunităţi reduse pentru statele din sud, care au o populaţie amerindiană numeroasă. Inegalităţile geografice sunt de asemenea o problemă principală: părţi ale districtului federal au un nivel de trai similar cu cel al Italiei. Corupţia şi evaziunea rămân probleme cronice.

Mexicanii sunt niște oameni deosebit de calzi și ospitalieri care nu se sfiesc să te invite la ei acasă, unde vei găsi relații foarte strânse de familie și o atmosferă etică fară echivoc, bazată pe principiile catolice. Tatăl este capul familiei, iar soția și copiii săi îi dau ascultare bucuroși. Asemenea italienilor, mexicanilor le ramân puține lucruri nespuse, sunt generoși cu laudele și flatările, iar când vorbesc cu străinii, rareori spun lucruri pe care aceștia nu ar vrea să le audă. În Mexic, oamenii discută problemele pe îndelete, cautând acordul sau “convertirea” interlocutorilor și întorc problema pe toate fețele pentru a se face înțeleși. Ca în cazul majorității latinilor, ei privesc conversația ca pe o artă și se așteaptă ca tu, în calitate de partener al lor, să dai tot ce ai mai bun.

Sentimentele sunt mai importante decât faptele și nicio descriere statistică a unei activități comerciale nu reușește să surprindă rețeaua complexă a legăturilor umane care împresoară un proiect. Un mexican în toiul unui discurs poate părea pentru mulți străini că abia își stăpânește emoțiile. Cu toate acestea, pasiunea și elocința sunt elementele esențiale ale discursurilor rostite în stil mexican, iar retorica e menită să demonstreze că înțeleg o problemă în toată complexitatea ei.

Mexicanii sunt ușor de abordat atât timp cât nu uiți ce mult contează pentru ei onoarea personală și națională și iți dai silința să nu le strici reputația. Totuși, este bine să manifești dinamism în îmbunătățirea relațiilor.

Vedeți aici cum am sărbătorit noi ziua Mexicului.

De câte ori îmi amintesc de Moş Crăciun, simt pe la tâmple un fel de răcoare din îndepărtatele şi misterioasele ţinuturi polare.

Îmi vin în gând, apoi, minciunile gogonate pe care noi copiii ni le spuneam râzând, cu nasurile lipite de ferestrele îngheţate. Ciulind urechile după un clinchet de clopoţei… Holbându-ne după o sanie alunecând printre stele… Făcând, la adăpostul bradului cu crengile atârnând, socoteala faptelor bune şi a faptelor rele.

Într-un târziu, adormeam; fie răpuşi de mirosul de cetină, fie hipnotizaţi de fulgii de zăpadă rostogolindu-se înspre geam. Tăcută, o lumânare aprinsă veghea, mai răbdătoare decât noi toţi, întinderea pustie şi ninsă.

De fapt, introducerea asta lungă a fost necesară doar ca să am curajul să vă mărturisesc acum, la sfârşit, că, într-un an, Moş Crăciun…m-a dezamăgit. Învăţasem atât de bine şi mă rugasem pentru un dar, însă el se purtase de parcă nici nu avusese habar!

Mi-e şi ruşine să vă spun ce-am primit. Ştie numai sărmana mea bunică. Oricât le-ar părea unora de incredibil, sau de ciudat, eu o bănuiesc de a fi vorbit cu Moş Crăciun să-mi aducă – a doua zi – darul pentru care l-am şi iertat.