Archive for the ‘Noutati’ Category

Școala de vară 2010

Tuesday, May 18th, 2010

Începând din 1 iulie pâna în 31 august, vă aşteptăm la şcoala de vară organizată de Centrul Educaţional Peter Pan. Într-o atmosferă mai apropiată de cea de acasă decât cea a unei ”școli” copiii au un program lejer într-un mediu organizat, cu multe activități recreative și timp de joacă în aer liber, la care se adaugă puțină magie: “citirea poveștilor” care te transpune în fiecare zi într-o altă lume. Dar ca orice ”școală” care se respectă, avem și proiecte tematice săptămânale care abordează subiecte de larg interes pentru copii. De asemenea propunem cluburile ”Exploratori în lumea artelor”, Șah, Pian, Blockflote și cursul ”Codul Bunelor Maniere pentru Copii”. Toate acestea se realizează prin joc, care este principala formă de învățare la Peter Pan.

(more…)

Sistem de supraveghere video

Monday, April 26th, 2010

Oare ce face acum? A plâns astăzi? A mâncat? Ce au învăţat azi? Ce vreme frumoasă… oare au ieşit afară? Ca şi părinte, toate aceste întrebări îţi dau târcoale zilnic, indiferent cât de ocupat/ă eşti, atunci când nu eşti alături de copilul tău. Te întrebi toate acestea şi poate multe altele, în special în perioada de acomodare a copilului: când merge pentru prima dată în colectivitate sau când trebuie să se obişnuiască cu oameni noi, alte locuri, alte obiceiuri. Îngrijorarea pe care o simţi ca şi părinte nu poate să ţi-o îndepărteze nimeni şi nimic, până nu vezi cu ochii tăi. Noi te lăsăm să vezi cu ochii tăi! De acasă sau de la serviciu, când ai câteva minute libere sau în pauza de masă, poţi să tragi cu ochiul la ce face copilul tău la grădiniţă.

(more…)

Înscrieri în noul an şcolar 2010/2011

Saturday, April 24th, 2010

La Centrul Educaţional Peter Pan au început înscrierile pentru anul şcolar 2010/2011. Momentul în care te hotărăști că este timpul să duci copilul în colectivitate este unul important din mai multe puncte de vedere: vârsta copilului, modul în care el comunică și relaţionează cu cei din jur și mai ales aşteptările sau temerile tale. Oricare dintre noi, ca părinte, vrea să îi ofere copilului său tot ce e mai bun, iar găsirea soluţiei ideale se dovedeşte a fi extrem de dificilă. Pentru a-ți da o mână de ajutor în acest proces dificil iată câteva argumente, care constituie în același timp și criterii de selecție, menite să te convingă că suntem o alternativă pe care merită s-o analizezi cu atenție.

Ce este diferit la Peter Pan față de alte grădinițe?
Convingeți-vă singuri din imagini… și galerie foto.
(more…)

Cursul Codul Bunelor Maniere pentru Copii

Tuesday, January 19th, 2010
Click to play this Smilebox invite: Codul Bunelor Maniere

Detalii despre desfăşurările anterioare ale cursului găsiţi în articolul “Copii manieraţi la Peter Pan“.

Bunele maniere trebuie să facă parte din programul de educaţie al copilului Dumneavoastră. Bunele maniere îl ajută pe copil să-şi dezvolte simţul respectului de sine şi încrederea în propria persoană. Felul în care foloseşte cuvintele are efect asupra oricărui gen de relaţie pe care o are. Pregătit încă de mic în acest sens, el va deveni o persoană adultă manierată, iar gesturile de politeţe şi respect vor constitui un reflex, vor veni ca ceva firesc în comportamentul cotidian.

(more…)

Campania umanitară Crăciun 2009

Thursday, December 17th, 2009

“Fă o bucurie, creează speranţa şi asigură un zâmbet!”

Putem observa în jurul nostru cum lumea se pregăteşte să intre în atmosfera magică a sărbătorilor de iarnă: lumini colorate încep să decoreze centrele oraşelor şi magazinele, apar brazi de Crăciun adevăraţi sau din “plasticul verde tot timpul anului”, în magazine şi pe străzi se aud colinde şi cântece de Crăciun. Deja marea majoritate a caselor încep să afişeze decoraţiuni de Crăciun, lumini colorate inclusiv afară sau doar pe la ferestre.

(more…)

Din 1 septembrie la grădiniţă!

Saturday, August 22nd, 2009

Toamna se numără… bobocii şi copiii mici şi cei şi mai mici la Centrul Educaţional Peter Pan. După o vară luuungă în care ne-am jucat în grădiniţă, în curte, am făcut activităţi şi am cântat la pian, iată că a sosit toamna şi odată cu ea efervescenţa pentru noul an “şcolar” / grădiniţar / creşar. Cu mic cu mare ne pregătim sufleteşte şi nu numai pentru un nou început de drum. (more…)

Au început petrecerile!

Sunday, August 9th, 2009

La centrul Peter Pan au început petrecerile: pe lângă baloane confetti, artificii şi celelalte accesorii specifice petrecerilor, copiii au profitat şi de jucăriile de exterior amplasate într-un spaţiu de joacă special amenajat în curte. Cu mic, cu mare, copiii şi adulţii s-au bucurat de o petrecere reuşită. Şi pentru că “o imagine face cât o mie de cuvinte” lăsăm imaginile să vorbească de la sine .
(more…)

S-a deschis Şcoala de Vară!

Monday, July 20th, 2009

La Centrul Educaţional Peter Pan a început de azi, 20 iulie 2009, Şcoala de Vară. În cadrul acesteia, copiii cu vârste cuprinse între 2 si 11 ani sunt aşteptati să descopere tărâmul magic al copilăriei. Vara aceasta, Tărâmul Peter Pan ne oferă diverse posibilităţi de joacă, explorare şi distracţie. Programul şcolii de vară este organizat în proiecte săptămânale, fiecare săptămâna având pregătită câte o temă atrăgătoare.
(more…)

Din 20 iulie Şcoala de Vară

Thursday, May 28th, 2009

Începând din 20 iulie pâna în 29 august, vă aşteptăm la şcoala de vară organizată de Centrul Educaţional Peter Pan. În cadrul acesteia se vor realiza proiecte tematice săptămânale care abordează subiecte de larg interes pentru copii. Abordarea interdisciplinară în educație este o necesitate ce decurge din nevoia firească a copilului de a explora mediul înconjurător iar această perspectivă face parte din modul lui natural de a învăța.
(more…)