Nu există copil bun sau copil slab cum suntem tentaţi să etichetăm. Pentru valorificarea şi dezvoltarea fiecărui copil în parte trebuie să ţinem seama de particularităţile lui si de modul de manifestare al fiecăreia. „Pe copil trebuie să-l luminezi şi nu să-l întuneci cu învăţătura peste puterile lui.” În grădiniţă şi şcoală, copilul se formează continuu în toate componentele psihice şi fizice. Iniţial, evoluţia fiecărui copil se manifestă în toate ariile de dezvoltare, ajungând cu timpul să se manifeste dominant în doar câteva dintre ele.
Pornind de la constatarea că unii copii cu coeficient ridicat de inteligenţă nu au rezultate bune la şcoală, fiind consideraţi „deştepţi” numai cei care au punctaje mari la testele de inteligenţă, s-a emis teoria inteligenţelor multiple. Studiind modul în care oamenii rezolvă problemele, Howard Gardner, profesor la Universitatea Harvard şi autorul aceste teorii, propune o nouă viziune asupra inteligenţei: există 8 tipuri de inteligenţă (ultima adăugată în 1991) – logico matematică, spaţială, lingvistică, muzicală, corporal chinestezică, interpersonală, intrapersonală şi naturalistă. Fiecare persoană posedă cele opt tipuri de inteligenţă într-o combinaţie unică: unii oameni au un grad înalt de dezvoltare a tuturor inteligenţelor, foarte puţini prezintă un nivel scăzut de dezvoltare a lor, iar cei mai mulţi se găsesc undeva la mijloc, cu un număr mic de inteligenţe foarte dezvoltate, cele mai multe dezvoltate mediu şi una sau două inteligenţe slab dezvoltate.
| Ca părinte, trebuie să ştii că fiecare copil posedă un set de abilităţi, talente, deprinderi mentale, pe care Gardner le numeşte inteligenţe. Este foarte important să încurajăm copilul să-şi formeze propria individualitate, definită de combinaţia unică a inteligenţelor multiple. Oricine are capacitatea să-şi dezvolte toate cele opt inteligenţe la un nivel rezonabil de performanţă dacă primeşte încurajare, sprijin şi instruire adecvată. |
|
La Centrul Educaţional Peter Pan, instruirea se face diferenţiat, pentru a se obţine rezultate maxime din partea fiecărui copil. Instruirea diferenţiată se bazează pe o reală cunoaştere a potenţialului copiilor, pe o abordare corespunzătoare a metodelor de învăţare şi pe faptul că fiecare are capacităţi cognitive şi stiluri proprii de învăţare. Cunoscând „Teoria inteligenţelor multiple” creăm diverse modele de învăţare activă. În aplicarea acestora se urmăreşte valorificarea maximă a potenţialului fiecărui copil prin expunera sa la situaţii variate care să-i dea ocazia de a se manifesta intens motivat în domeniul în care capacităţile sale sunt mai evidente. Pornind de la punctele „tari” şi cele „slabe” ale copiilor, stabilim strategiile didactice de diferenţiere şi individualizare. Evaluarea este pe mai multe căi, continuă şi diagnostică pentru a înţelege cum să facem predarea mai pe măsura nevoilor copiilor. Excelenţa este definită în termeni de creştere individuală faţă de momentul de început (calificativele înregistrează progresul copilului).
Scopul nostru este să-i „traducem pe limba lui” cunoştinţele noastre, astfel încât el să înveţe ceva. Pentru aceasta folosim exemplificarea şi personificarea – copiii au o imaginaţie vie, care îi ajută foarte mult – şi apelăm la experienţele lui anterioare. Niciodată nu explicăm un lucru nou printr-un alt lucru nou, nu are sens (exact ca şi la construcţia unui zid, aşezăm, cu răbdare, o cărămidă peste alta). Copiii apreciază receptivitatea noastră la sugestiile lor, aşa că ne vin în ajutor cu câte o idee. Cu atenţie şi răbdare, apelând foarte des la imaginaţie, încercăm să facem faţă asaltului de întrebări ţinând cont că gândirea preşcolarului încă nu este structurată şi logică (logica se formează asemenea unui muşchi, prin antrenament şi exerciţiu susţinut), iar imaginaţia lui o depăşeşte cu mult pe a noastră.
Experţii sugerează că observarea este cel mai bun mod de a descoperi care dintre „inteligenţele” enumerate mai sus predomină în stilul de învaţare al copilului tău. „Urmăreşte ceea ce îi place să facă cel mai mult”, explică Howard Gardner. „Ca orice fiinţă, facem lucruri cu care simţim că avem succes.” Dacă micuţului îi place să construiască cu ajutorul cuburilor dar nu-şi arată interesul faţă de cărţi, Howard Gardner spune ca ar putea fi o orientare logico-matematică şi spaţială în stilul său de învăţare. Un copil căruia îi place să aibă grijă de animale sau este interesat de grădinărit ar putea avea o orientare naturalistă. „La unii copii, orientarea poate fi foarte pronunţată, pe când la alţii nu”, spune Howard Gardner. Anne Rambo, de la Universitatea Nova Southeastern din Florida şi autoarea romanului “I Know My Child Can Do Better” (Copilul meu poate mai mult), spune că joaca este cel mai bun prilej pentru această observare.
Chiar dacă pare greu de crezut sau de pus în practică, copilul are voie să facă orice atâta timp cât nu îşi face rău lui sau celorlalţi şi nu distruge lucrurile. Nu uitaţi că întotdeauna exemplul personal este mai convingător decât toate cuvintele!
Tags: inteligente multiple, performanta, performanta copiilor, teoria inteligentelor multiple
